Iesit din Minti

Deci da. Am ajuns sa vand minunatul meu bass, umbra aceea neagra care produce armonie, muzica, confort, care atunci cand scoate sunete iti poate oferi pace, liniste sau te poate irita si iti poate zbura creierii din cap.

Acest sublim instrument ce poate sublinia sau ingrosa linia melodica si care apoi se poate departa de ea in scale angelice (angeli cazuti sau nu) formand contraste auditive de cea mai inalta savoare.

Dap. Bass ESP, 4 corzi, doua butoane, unul pentru volum, celalalt pentru tonalitate si amplificator harley benton cu egalizator si boxa in sine marca Celestion. Atat sublimul bass de un negru mat, cat si amplificarea sunt nou noute. 

Bassul are garantie inca aproape doi ani. Si cred ca si cubul. 

Si ca bonus vine o husa neagra pentru bass, marca Thomann. Asta o dau gratuit :)

Pret: 420 EUR negociabil.

Cei interesati sa ma contacteze pe email sau telefonic la 0762271083.

        

                                                           

De multe ori ca sa reusim sa ducem la sfarsit un lucru avem nevoie de o motivatie. Pe mine ma motiveaza comentariile, criticile, discutiile pro sau contra cu voi.

Pe voi ce ma motiveaza?

Uite la ce m-am gandit! Pentru ca nu reusesc nici cum sa gasesc un nume pentru povestea aceasta facem un concurs. Cel care imi va oferi un nume potrivit pentru poveste va castiga o poveste intre 6 si 10 pagini scrisa special pentru el/ea de catre mine :) sau daca el/ea nu doreste povestea cu semnatura mea, poveste unica pe care nu o voi publica niciodata si asupra careia ii vor reveni mare parte din drepturi, atunci ii voi oferi o carte, cumparata de la anticariat (sunt sarac :P cei care ma cunosc stiu). Ce spuneti? It's a deal?

Recapitulez: e simplu. cel/cea care gaseste cel mai tare nume pentru povestea aceasta a mea primeste ca premiu fie o alta poveste scrisa de mine special pentru el/ea sau o carte. 

Astept comentariile voastre.

Pagina 10

-         - Sora mea nu-mi mai răspunde la telefon, nici ai mei. Şi nu ştiu de ce. Nu am bani să merg până acasă sau cel puţin până undeva aproape să văd ce se întâmplă. De ce nu am furat ceva bani sau de ce nu am cerut de la Roxa nu ştiu

-       - Penultimul exit a fost mai lung ca de obicei. Nu-mi dau seama de ce.

-     -  În ultima săptămână am avut impresia mereu că sunt urmărit. Roxa mi-a confirmat că era un număr extrem de mare de rătăciţi care se învârteau peste tot prin jur. Roxa e genul acela de persoană care vede fantome dacă vreţi să-i spuneţi aşa. Nu e nebună şi nu vorbeşte cu oricine despre asta. E o fată minunată şi îmi pare rău că nu am terminat să îi proiectez casa. Are nişte idei care se plasează în imediata apropiere a genialului şi a ridicolului.

Divaghez. Dar ce altceva poate fi mai relevant decât faptul că hipersensibilitatea cu care simţea orice adiere când eram ieşit din trup, azi-noapte nu mi-a folosit la nimic. De obicei, la cea mai mică mişcare tresar şi sufletul îmi intră instantaneu în trup, dar acum nu s-a întâmplat nimic din toate acestea. Nu am simţit nimic. Nu am ştiut nimic. Când m-am trezit eram mort şi tot ce am putut să văd a fost umbra cuiva ieşind din baie.

02:34, 02:33, 02:32, 02:31, 02:30, 02:29. Timpul aproape mi-a expirat. Îmi pare rău pentru detectivul în al cărui trup sunt, dar se pare că psihicul lui a cedat. Încă de la apartament am reuşit să intru uşor în el. Faptul că am putut să o mângâi pe Roxa o ultimă dată şi să stau lângă ea...

Ce ar mai trebui să scriu? Cum să aflu cine este ucigaşul meu? Aş vrea să am o modalitate de a mă răzbuna pe el... Sper că Victor va fi bine. Sufletul lui pare distrus. Se învârte în jurul meu ca un nebun fără ţintă. Ah. Nu vreau să dispar, nu vreau să mor... 00:06, 00:05, 00:04, 00:03, 00:02, 00:01, 00:00.

 ***

Sau poate vreti sa va spun ca Salman Rushdie (aveti aici pagina de pe wikipedia despre el) e la Bucuresti. Si eu sunt la Baia Mare. Si nici macar nu pot sa ajung in urma avionului lui si sa strig dupa el "Ma, Salmane, stai ma!" (cei care au fost la Dan Puric stiu de ce)

Sau poate vreti sa va spun despre cartea ce am primit-o - "Zilele Regelui" de Filip Florian. Si are si autograf. Multumesc lui Filip Florian si lui Dragos C. Butuzea. Imi vine sa o mananc.

Poate am sa fac cate o poza tuturor cartilor cu autograf pe care le am. toate doua :)) 

Apropo de mancare, are rost sa va spun ca sunt infometat? Ma roade stomacul si mintea.

Revin cu urmatoarea pagina din aceasta poveste despre suflete, detectivi. Sper ca lucrurile s-au mai lamurit, ca unele reactii ale personajelor au fost intelese. Sper ca va starnit interesul, ca doriti sa cititi mai departe. Daca nu vreti sa mai cititi, sa-mi spuneti :) Aveti un nume pentru poveste? Va inspira povestea sau nu?

Si ca sa nu avem discutii inutile. Aceasta e o bucata de fictiune nu o marturisire de credinta. :)

Acestea fiind spuse va doresc lectura si comentarii placute :)

Pagina 9

După două zile mama m-a trimis după un kilogram de făină sau zece ouă pentru prăjitură şi când am intrat în casă aveam o senzaţie de deja-vu. Am îngheţat o clipă, iar ceva mai târziu, seara în pat mi-am dat seama ce se întâmplase cu adevărat. Trăisem o experienţă extra-corporală. De atunci am început să mă interesez de acest gen de lucruri şi să exersez tot mai asiduu să realizez această ieşiri din trup. Aşa am descoperit că am nevoie de anumite condiţii ca să realizez exit-ul. În cazul meu era o cadă plină cu apă la o temperatură apropiată cu cea a corpului şi relaxare totală a muşchilor. Însă nici un exit nu este identic cu celălalt. De cele mai multe ori nu şti la ce te poţi aştepta odată ieşit. De multe ori m-am trezit trecând cu viteză uimitoare prin apartamente vecine, grădini, case, maşini şi cu aceeaşi viteză uimitoare mă trezeam într-un alt trup. Când s-a întâmplat prima dată lucrul acesta am fost de-a dreptul şocat. Atât de şocat încât am ieşit imediat din corpul respectiv şi am reintrat în al meu. Inima îmi stătea să sară din piept. De zeci de ori mi se întâmpla ca imediat după exit să intru într-un alt corpul altcuiva. Pur şi simplu îmi absorbeau sufletul ca o gaură neagră. Ca notă adiacentă, vacuumul propriului corp este mai puternic pentru propriul suflet. Când vrei să te întorci te laşi purtat de val. Ziceam că ai limite de distanţă. Asta tot din experienţă am observat-o. Niciodată sufletul nu mi se depărta mai mult de cinci kilometri. Mă gândesc că după această limită, forţa de atracţie a trupului ar fi prea mică şi odată cu aceasta, sufletul nu şi-ar mai găsi drumul înapoi. Sunt o mulţime de lucruri de care depinde un astfel de exit. Am descoperit şi că unii oameni pot să vadă umbrele. Iar trupurile mai uşor de posedat sunt cele ale căror posesori îşi doresc să moară, au planuri de sinucidere sau sunt aproape pe moarte. La început intram în primul astfel de trup găsit în cale, dar cu timpul am reuşit să stăpânesc lucrul acesta.

Pentru mine exitul mereu dura între cinci minute şi aproximativ o oră. Niciodată nu cautam starea de trecere când ştiam că era cineva în casă sau când aşteptam pe cineva. Aveam nevoie de linişte. Uneori eram readus în trup de un zgomot de la etaj, cel puţin aşa s-a întâmplat în ultimii ani de când locuiesc în apartamentul de pe Şaizeci. 

Nu m-am temut niciodată de moarte, poate datorită acestor experienţe, dar acum când timpul expiră şi nu ştiu exact la ce să mă aştept cred că vă daţi seama... niciodată nu am fost prea religios. Pentru mine dumnezeu a fost de cele mai multe ori omul, iar în cazuri speciale norocul.

Cred că ar trebui să las filozofiile, cu toate că atât de aproape de necunoscut, sau de rai, sau de iad, sau de ce biata o fi, dacă o fi ceva, nu pot să nu mă gândesc la astfel de lucruri.

Lucruri relevante. De acestea e nevoie nu de temerile mele tardive. Lucruri importante. Iată o listă cu ceea ce cred eu că e relevant şi câteva elemente care într-un mod direct sau indirect au legătura cu moartea mea:

-          - Roxa, e una dintre Seers sau Văzători. Aşa ne-am întâlnit. Mi-a urmărit sufletul până acasă.

-          - George, colegul de facultate care până acum câteva zile mi se părea paranoic şi el fiind o umbră. Însă de la un timp refuza exiturile şi evita stările care îl relaxau. 

-          - Întâlnirea cu un tip pe nume Maxim de la cafeneaua de la Universitatea. Zicea să îl sun, dar nu mi-a plăcut de figura lui şi de impertinenţa cu care a intrat în discuţie cu mine, şi nici de ochelarii negrii de pe nas. Mă irita faptul că mă vedeam pe mine şi nu puteam să-i văd ochii, George care era cu mine atunci s-a speriat de el şi tot timpul cât am discutat a privit în altă parte.

-          - Ar mai fi şi cei pe care i-am posedat şi cărora le-am luat banii, altfel nu aveam cum să-i plătesc chiria maniacului de Andrei, dar ei nu au avut cum sa afle de existenta mea.

Ar fi trebuit sa va zic azi cate ceva despre Eseuri de indragostit de Alain de Botton, dar sunt prea lenes sa reiau cartea si sa va dau cateva citate. Dar pot sa va spun ca merita citita din simplul motiv ca autorul reuseste sa disece chiar si cele mai diafane momente dintr-o relatie scotand in evidenta uneori ridicolul, alteori nebunia si alteori ignoranta.

Dar nu am sa va vorbesc despre carte ci vreau sa va pun in fata doua reclame fictive pentru Imax. Vreau sa imi spuneti care vi se pare ca fiind cea mai buna si care v-ar atrage atentia asupra ei, care dintre cele doua v-ar motiva sa mergeti la Imax. Amandoua? Nici una dintre ele?

Clip1:

Personaje:

Doi tineri în jur de 20-25 de ani îmbrăcaţi casual

Două tinere, 20-25 de ani, atrăgătoare, îmbrăcate casual.

Alţii spectator în cinema, majoritatea tineri.

Un bărbat peste treizeci de ani, îmbrăcat la costum negru, cu o mitralieră în mână în elicopter.

Încă un bărbat peste treizeci de ani, pilot de elicopter.

Scena 1 – interior cinema Imax. Cinematograful e plin. Camera urmăreşte de la distanţă un grup de patru tineri care au întârziat şi intră pe întuneric luminaţi doar de ecran. Ridică două-trei persoane şi se aşează la locurile lor. Sunt două fete şi doi băieţi, poziţionaţi băiat, fată, fată, băiat. Camera trece prin faţa fiecăruia de la stânga la dreapta. Primul băiat1 bea suc cu ochelarii speciali pe ochi, fata1 mănâncă pop-corn purtând ochelarii speciali pe ochi, fata2 se uită atentă spre cameră punându-şi ochelarii speciali pe ochi, băiat2 se uită când înspre cameră, când cu coada ochiului pe fata de lângă el. Apoi prim-plan pe fata2 şi băiat2 al cărui chip exprimă emoţie, dorinţă, sentimente, pentru fata de lângă el şi înainte să îşi pună ochelarii pe ochi se mai uită o dată spre fata2. Zoom pe ochelari şi în reflexie se vede o explozie şi trei oameni care fug.

Scena 2 - Cadrul se îndepărtează şi în imagine pot fi văzuţi cei patru tineri pe acoperişul unui bloc. Băiat2 făcându-le semn celorlalţi trei să fugă şi să se adăpostească elicopeterul care se vede în ridicându-se de după bloc, în spatele lor. Fata1 şi băiat1 aproape ajung în locul unde se află băiat2 lângă intrarea în bloc când fata2 cade, iar băiatul2 se duce să o ajute. El vine lângă ea, vânt şi zgomot puternic. Prim-plan pe elicopter care face manevră de întoarcere cu mitraliera spre ei. Prim-plan pe cei doi. Baiat2 o ridică şi ea îl priveşte cu recunoştinţă şi încep să fugă urmăriţi de gloanţe. Îi ajung pe ceilalţi doi şi scapă intrând în scara blocului.

Scena3: Următorul cadru îi arată pe tineri ieşind printre mulţi alţi oameni, soţi cu soţiile lor, bărbaţi, femei, bunici cu nepoţi, oameni îmbrăcaţi la costum sau casual, în blugi şi geacă. Cu fulare, umbrele unii dintre ei, etc. Camera se apropie de cei patru iar fata2 îl ţine pe băiat2 de braţ privindu-l cu aceeaşi ochi recunoscători. Lucrul interesant care se mai poate observa e că toate femeile îşi privesc soţii, iubiţii, prietenii cu aceeaşi privire plină de recunoştinţă. Camera se ridică încet cuprinzând şi intrarea în Cinema City Cotroceni. Apoi ecranul se face treptat negru, (fade in to black) şi apare sigla Cinema City Cotroceni şi sloganul.

Clip 2

Cadru, intrarea în Cinema, lume multă în coloană. Zoom in pe cumpărătorul de la casa de bilete. Cadru pe mâinile lui care i-au biletul. Cadru general care îl cuprinde în întregime pe personaj urmărindu-l cum intră în cinematograf. Apoi camera îl urmăreşte până se aşează. Cadru din faţă îl arată pe personaj mâncând popcorn. Următorul cadru îl arată pe tip ieşind şi cumpărând încă un bilet. Alt cadru, tipul râde în fotoliul din cinema, având faţa luminată doar de ecranul la care priveşte. Alt cadru tipul vine în fugă, se bagă în faţă şi îşi cumpără bilet, alt cadru, pe locul lui el oftează, empatizează în mod evident cu cei din film, zâmbeşte un zâmbet trist. Cadrul următor, el fuge din nou la casa de bilete. Camera se depărtează şi se ridică păstrând în centru cinematograful cu casa de bilete. Timpul accelerează, iar tipul tot intră şi iese, îşi cumpără bilet, în spatele lui alergând o mulţime de oameni, şi ei intrând şi ieşind, soarele apune, noapte, soarele răsare, soarele iar apune, fade to black, apare pe ecran sigla City Cinema Cotroceni şi sloganul.

 

Sper ca aceasta pagina sa explice cateva lucruri si o mare parte din ideea de la care a pornit tot textul. Nu in totalitate binenteles, dar intr-o oarecare masura. Apropo, finalul acela cu "twist" l-am pierdut pe undeva si nu mai stiu cum era :)) daca aveti propuneri va rog.

Pagina 8

***

Când m-am trezit în dimineaţa de şapte noiembrie aveam o durere surdă în urechea dreaptă. Nu ştiu de unde. Când m-am trezit în următoarea dimineaţă eram mort. Nici moartea asta nu ştiu de unde a venit.

Când mi-am deschis ochii am văzut o umbră în mişcare cu colţul ochiului. Privirea îmi era înceţoşată şi am realizat că mă simt extrem de uşor. Mi-am zis că baia îmi făcuse bine, dar apoi m-am speriat pentru că apa începea să se roşească. Am dat să mă ridic şi am plutit afară din cadă. Era ceva uimitor. Instantaneu am realizat că sunt o umbră, iar undeva în zona hipotalamusul meu, nu a celui din cadă care eram tot eu, doar că aveam o gaură în cap, un ceas electronic ticăi. 23:59:58, 23:59:57, 23:59:56, 23:59:55, 23:59:54, 23:59:53, 23:59:52, 23:59:51, 23:59:50, 23:59:49, 23:59:48. Mi-a luat cam zece secunde să îmi dau seama că afişajul digital îmi arăta timpul rămas pe pământ şi pur şi simplu sub formă de umbră. Poate că înainte de toate ar trebui să vă explic ce înseamnă conceptul de umbră. Deşi timpul mă presează, am să încerc să fiu cât mai succinct posibil. Umbrele sunt suflete rătăcitoare. Suflete fără trup, cu un timp limitat de viaţă şi cu un spaţiu limitat de mişcare. Timpul şi spaţiul diferă în funcţie de umbră sau de suflet, şi de starea fizică a trupului. Umbrele se pot clasifica în două categorii. Clasificarea nu am făcut-o eu ci un tip, un cercetător al cărui nume nu mi-l aduc aminte şi nu are importanţă. Există umbre ante-mortem şi post-mortem. Poate o definiţie a umbrelor ar fi utilă. Umbrele sunt sufletele care pot părăsi trupul, atât timp cât acesta este încă în viaţă. Ah, ar fi atât de multe de explicat şi atât de puţin timp.

Umbrele a.m. sunt limitate în deplasarea în spaţiu şi timp şi condiţionate de o serie de factori. Umbrele p.m. sunt umbrele ale căror trup a murit în timp ce sufletul era plecat la plimbare. De unde ştiu lucrurile acestea? Din pură observaţie. De-a lungul anilor am avut de-a face cu tot felul de oameni şi de umbre şi observaţia m-a ajutat să îmi perfecţionez acest talent dacă pot să îi zic aşa de a pleca doar cu sufletul la plimbare. Plimbarea de cele mai multe ori găsindu-şi finalitatea într-un alt trup.

Cateva chestii diverse, generale sau cum vreti  voi.

Cei mai multi vizitatori pe blog si cei mai insistenti, spre uimirea mea, nu sunt din baia mare ci din Bucuresti. felicitarile mele si multumirile mele bucurestenilor. 

Un alt lucru: lumea s-a plictisit de poveste asta fara nume sau asteapta cu nerabdare pagina 8, prima din capitolul doi? Poate doar mi se pare :D 

Sunt tare prins intre traduceri, proiecte de psiho-pedagogie si realizarea unui scenariu de reclama tv. Ghiciti ce ma atrage cel mai mult si ma impulsioneaza?

Am nevoie de muzica. recomandati ceva?

Vreau sa merg undeva... in Anglia, Japonia sau Islanda, dar nu mi-ar detesta sa vizitez o parte din Rusia - Moscova si Sankt Petersburg. Ceva recomandari?

Am iar, vreo 3-4 carti incepute si sper sa termin acuma seara una din ele. Imi place Alain de Botton. Pentru mine, "Eseuri de indragostit" e un debut. E si cea despre care zice el, aici, ca e cea mai buna dintre cele pe care le-a scris. Nu am putut respecta sfatul lui - nu aveau la biblioteca respectiva carte.

Sa va zic, sa nu va zic? Vine Dan Puric la Baia Mare si va avea o conferinta pe tema... da, ati ghicit! "Omul frumos"

Am jocul Super Mario :D + o multime de alte jocuri din seria Mario

Dedicatie pentru politicieni.
"I pledge allegiance to a country without borders,
without politicians"

Alegeri bune sa aveti. Fapte si nu vorbe.
Ceea ce credeti reiese clar din ceea ce faceti. Asa zicea batranul Iacov.
Si nu de ochii lumii cu cateva zile inainte de alegeri ci din teama de Dumnezeul care l-a creat pe om si care ne tine inca pe toti in viata.

Nu cred ca actiunea a progresat prea mult pana acum, dar aflam cu pagina aceasta alte cateva detalii si posibili suspecti, de ce nu? Inca un interogatoriu. Suna bine povestea pana acum? Sau ce vi pare ca scartaie, ca nu merge? Astept comentariile voastre.

Pagina 6

Nu aţi observat nimic ciudat la omul respectiv? Nu. Mergea foarte relaxat. După ce a luat-o la stânga pe alee nu l-am mai văzut din pricina copacilor. Îl cunoşteaţi pe domnul Radu Coman? Da, aşa puţin. Era un tânăr de treabă. M-a ajutat de câteva ori să aduc sus cumpărăturile. Dar era niţel cam ciudat. Cred că era din aceia, ştiţi dumneavoastră? De care? Nu prea îi plăceau fetele. Vreţi să spuneţi homosexual. Da aşa, sau cum i-o zice. Da’ eu sunt o femeie care nu se bagă în treaba altora, care înţelege vremurile acestea. Spuneaţi că domnul Radu Coman era de treabă. Da, daaa. Foarte. Şi puţin retras. Nu prea ieşea din casă. Vedeţi eu petrec mult timp în casă, iar emisiunile mele preferate sunt doar seara după ora zece şi din cauza diabetului şi durerilor de picioare nici nu pot dormi tare mult aşa că îmi petrec ziua cât e de lungă ba la geamul din bucătărie, ba la cel din cameră, pe un scaun citind la lumina zilei sau pur şi simplu privind pe geam. Iar Radu nu prea ieşea din casă. Deşi o dată a plecat şi nu s-a mai întors două zile. Poate plecase în vizită la părinţi, că e singur bietu. Sau poate că îl scoaseră afară că nu îşi plătise chiria. Cine ştie. Dumnezeu să-l odihnească, şi îşi făcu cruce. Domnul Coman stătea în chirie? am întrebat curios. Da. De vreo cinci ani aproape. Şi cine e proprietarul? am continuat. Un domn înalt, arătos şi are numele la fel ca domnul de la televizor, ăla rău de gură. Gheorghe, a spus Andreea. Da. Andrei Gheorghe. Mereu e nemultumit, mereu e incruntat. Apoi a început să ne povestească de soţul ei mort undeva prin Siberia, de copiii ei, unul fugit şi stabilit în America, altul pe undeva prin Spania. 

După alte zece minute de pălăvrăgeli am reuşit să ne desprindem şi să ieşim din casa acelei femei invocând munca pe care o mai aveam de făcut şi căutarea criminalului. Următorul apartament îşi păstră uşa închisă în ciuda bătăilor noastre persistente şi a zgomotului evident şi a foşnetelor pe care le-am auzit. Nu putem obliga pe nimeni să ne deschidă, zise Andreea. Iar în ultimul apartament am fost primit cu o răceală şi dispreţ evidentă. O familie extrem de numeroasă de rromi stătea însirată ca la identificare privindu-ne cu suspiciune. Răspunsurile lor au fost succinte şi cădeau ca o bilă de fier pe o podea din marmură. Nu am reuşit să aflăm nimic nou de la ei, decât faptul evident că nu suportau prezenţa poliţiştilor. Femeia părea mai dispusă să vorbească, dar bărbatul îi spuse ridicând mâna ca şi cum ar loci-o, deşi ea era la câţiva metri de ea, Şşşş mo. Ea făcu un pas în spate şi tăcu.

Chiar asa! Cine e Alain de Botton?

Tot ce stiam pana aseara e ca e un scriitor. Si ca e un tip care a stat nu stiu cate zile in aeroportul Heatrow si a scris apoi o carte. Din discutie cu stimabilii Liviu si Domnisoara T, am ajuns sa dau de contul dansului de twitter. Si pentru ca nu citisem nici o carte scrisa de el, ce mi-a trecut prin minte? Hai sa vad ce ar spune ca sa ma convinga sa citesc ceea ce a scris. Stiu, poate am fost putin impertinent.

I-am trimis un mail cu sase intrebari pe care nu le mai tin minte exact dar care sunau ceva de genul:

1. De ce sa citesc cartile tale?

2. Care crezi ca e cea mai buna carte scrisa de tine?

3. Pentru cineva care nu a citit nimic scris de tine, adica cineva ca mine, ce carte i-ai recomanda din cele scrise de tine sa citeasca pentru a intra in universul tau literar?

4. Pentru tine ce e mai important: scrisul sau cititul?

5. Care sunt scriitorii tai favoriti?

6. Se regasesc acestia in scriitura da?

Iata raspunsurile lui. Le transcriu asa cum le-am primit.

1. Read my books to help to learn to see the familiar in an unfamiliar way again.
2. I like Essays in Love
3. I would start with The Art of Travel
4. Writing
5. Milan Kundera, Marcel proust.
6. yes
I hope that helps
Alain

Cine e Alain de Botton? In primul rand un tip deschis care nu e arogant si raspunde cu bunavointa si promptitudine unui tip necunoscut (asta-s eu)

M-a convins sa incep sa il citesc? Raspunsurile lui nu prea, dar atitudinea lui da. 

P.S.: Sper sa reusesc sa va mai aduc astfel de mini-interviuri :D imi place si mi se pare o idee buna. Iar imaginea e luata de aici.

Din pacate se pare ca postez mai des pe blog decat apuc sa scriu. Inca o saptamana si am ajuns povestea din urma. Revin din nou cu aceleasi cereri: criticati oameni buni :) Nu sunt scriitor profesionist si am nevoie de feedback. muuuuult feeeeeedback. 

Multumesc celor care ati facut-o pana acum. Si va mai astept. Pe blog cel putin sunt o gazda extrem de primitoare :)) Apropo. Ce cititi voi acum e "first draft" cum i se spune. Prima schita. Nu asa o sa arate la final povestea... ma refer nu cu greseli... intelegeti voi. 

Lectura placuta!

Pagina 5

Victor la cei douăzeci şi opt de ani ai lui ajunse inspector. Nu era un lucru uşor de trecut cu vederea. Era într-adevăr o realizare. Arestase toţi membri unei reţea de traficanţi de carne vie începând de la prostituate, la peşti până la capii din spatele lor, apoi două reţele de droguri. Rezolvase şi câteva omucideri cu adevărat încâlcite care îi aduseră faimă peste noapte. Avea un spirit analitic foarte dezvoltat, dar care mi se părea că lipsea cu desăvârşire. Reacţiona după instinct. Ceva se întâmplase cu el. Însă niciodată nu mi-a plăcut să mă bag în problemele personale ale celorlalţi. Pentru asta există familie şi psihologi sau terapeuţi.

Când am ajuns la maşină am văzut că Victor era palid şi respira greu. Am intrat în maşină, am băgat cheia în contact. Eşti bine Victor? Cum nu se poate mai bine. Plângea. În starea în care eşti nu cred că mai poţi continua ancheta. Nu. Presupun că nu, răspunse posomorât. Stătea cu capul  pe spate cu ochii închişi. Am pornit maşina, am dat cu spatele afară din parcare şi am pornit spre secţie. Pe drum mă gândeam că poate vrea să meargă altundeva, aşa că l-am întrebat: Te duc acasă? Nu. Am tăcut amândoi o bună bucată de drum. La o intersecţie, Victor, care privea pierdut pe geam mi-a spus, Viaţa asta e prea grea pentru mine. Mult mult prea grea. Eu am tăcut. Cum am să plătesc ipoteca de patru sute euro, din ce bani? De ce mi-a murit fetiţa? De ce m-a părăsit soţia? Mă simt prins într-o capcană. Am impresia că cineva îşi bate joc de viaţa mea. Iar singura ieşire pe care o văd, mă Mihai, e moartea. Mă înţelegi? Moartea! Aceea nu e ieşirea. Atât a fost tot ce i-am spus. După un timp a spus: Da, poate ai dreptate. Apoi a tăcut. Am ajuns la secţie. Nelu s-a uitat la amândoi ca şi cum ar fi spus, ce căutaţi aici? Victor s-a prăbuşit pe un scaun şi eu am început să îi explic şefului care era situaţia. Victor are nevoie de ajutor specializat. Trece printr-o perioadă destul de grea şi nu cred că e în stare să continue ancheta. Tu eşti în stare? m-a întrebat şefu’ uitându-se obosit spre mine. Da.

Am ieşit din birou şi m-am întors la locul crimei. Domnişoara era încă acolo, epuizată parese de plâns. Dormea pe canapea. I-am spus poliţistului care era acolo să o aducă la secţie după ce se trezeşte. Uitasem complet de hardul pe care îl luase Victor. Aş fi putut să mă uit peste el până se trezea domnişoara. Ieşind pe casa scări am auzit vocea lui Paul cu un etaj mai jos. L-am strigat. Venim acum sus. L-am trimis pe Paul la secţie să verifice hardul pe care îl avea Victor. Dacă nu era acolo să îl caute pe Victor şi să îl ia de la el. Eu cu Andreea aveam să rămânem să terminăm cu interogatoriile. Începuseră sistematic interogatoriul, de jos în sus. Tocmai terminaseră cu etajul al doilea. Ceva interesant? Nimic până acum, mi-a răspuns Andreea. La trei dintre apartamente nu a deschis nimeni uşa. Probail sunt cu toţii la lucru. Am să revin mai spre seară. Am bătut la uşă. Nici un răspuns. La fel şi la celelalte două. Am urcat la patru, acolo am avut mai mult noroc. La apartamentul treizeci şi şase ne-a răspuns un băiat. Cine-i? Poliţia. Putem intra? Nu, a răspuns categoric băiatul. Nu avea voie să deschidă pe nimeni. Am putea vorbi cu părinţii tăi? Nu sunt acasă, a răspuns el.  Ne-a mai spus că părinţii lui se întorc după ora cinci. L-am mai întrebat dacă auzise ceva noaptea trecută. O bubuitură puternică. Altceva? Nimic.

Apartamentul treizeci şi opt. Am bătut şi imediat ni s-a deschis uşa şi o bătrânică cam la şaptezeci de ani, într-un capot învechit, cu batic pe cap ne-a invitat înăuntru. Ne-am aşezat în bucătăria îngustă şi unsuroasă. Ea ne-a servit cu ceaiul ce îl avea pregătit de când i-a văzut pe agenţi intrând în casa scării şi înainte să ne gândim să îi punem vreo întrebare ne-a spus că după ce a auzit împuşcătura, a auzit paşi grăbiţi pe casa scării. S-a dus cât de repede a putut la geam şi a văzut un om destul de înalt cu un palton lung şi cu pălărie pe cap ieşind din scară. Nu, nuuuu, nu cred că era vreun vecin. Nu, ea nu se culcă devreme. Doar după ce se termină emisiunea ei preferată, iar emisiunea se prelungise mult după-miezul nopţii. Când a auzit împuşcătura era chiar în camera asta aproape de uşă. Ea doar pe asta o folosea. Celelalte două erau pentru musafiri. Şi oricum era prea bătrână să poată face curat în toate camerele aşa că se mulţumea cu asta. Fac economie şi la curent şi la gaz, spuse ea.